Dezinteres comun

Imi plac discutile astea in care... in loc sa asculti ce zice alalalt... iti astepti randu sa vorbesti.

E misto ca fiecare gandeste asta, dar are impresia ca celalalt nu isi da seama... e foarte funny de vazut ca personaj exterior... ca un simplu martor.

Interese diferite... pe mine nu ma intereseaza lucrurile care iti plac tie, si tu ai genu de parere proasta despre talentul meu de a face ce imi place.

De ce suntem impreuna? Din cauza unei secunde in care chiar mi-a placut cum iti pica lumina obscura al unui stalp de pe faleza pe fata.. si cum cateva fire de par erau deranjate.

E deajuns?

Nu.

Am decis asta acu putina vreme...

Pana acum mereu a fost la fel... o lumina alba... o suvita ratacita... un film plictisitor... un festival cu aceleasi 10 trupe pe care le stiu pe de rost.. si lista poate continua...

Nu conta pentru mine cine e si ce stie sa faca si ce o intereseaza... ci acea secunda in care un detaliu nesemnificativ ma facea sa zambesc... si cand ii zambesti intr-un contact vizual din care nu iti vine sa te desprinzi... acel zambet pe care il primesti inapoi e cel mai frumos lucru din toata povestea asta. Nu zic.. de multe ori a fost frumos... o seara petrecuta intr-un loc retras... o plimbare intr-un loc strain.. o discutie care nu ai vrea sa se mai termine despre... flori sau colege sau modeling... sau alte ... indurarea aceluias concert care l-am vazut de prea multe ori... cu aceleasi 10 trupe care le stiu pe de rost... doar pt ca ea nu le stie... deja lista e prea lunga.

E frumos... trece timpu mai usor... dar timpul trecand.... azi devine maine.

Si iti dai seama cu stupoare cat de nasol e timpu asta ca odata cu el trece si magia pe care o simteai seara trecuta.... si apoi iti dai seama ca iar esti cu cineva cu care pur si simplu nu iti face placere sa fi.

Partea a doua.

O cunosteam de mult timp... eram foarte buni prieteni... cu ea simteam ca pot discuta despre orice... si chiar faceam chestia asta. Ma ajuta foarte des cu sfaturi si incurajari in perioadele ce mi se pareau grele atunci... si incercam sa fac si eu acelasi lucru pentru ea cand avea nevoie.

Ne respectam unu pe celalalt.... si ne si simteam bine impreuna.

Am inceput sa iesim foarte des si sa petrecem mult timp impreuna, dar atat.

Intr-o seara in schimb... stateam pe o banca langa un lac secat in care mai era o balta mica in care se reflecata imaginea unei salcii, iar printre ramurile ei se vedea si luna.

Tin minte detaliu asta deoarece imi imaginam o poza... in alb negru... facuta cu un obiectiv de 35 cu f/2... film de ISO 3200 si timp de expunere 1/10. Era totul calculat... ea era incadrata in partea dreapta a fotografiei si se uita spre stanga.... se vedea un pic si din banca... iar undeva defocalizat in spatele ei dar nu foarte defocalizat ci la f2.8 din 2... acea imagine a reflectiei in balta, deja ce e mai in departare de atat nu se mai distinge din cauza campului relativ mic de profunzime. Ar fi fost o poza superaba... pacat ca niciodata cand ai o imagine asa de definita in cap nu ai nici un aparat la tine.

Stiu.. detalii tehnice plictisitoare... dar pentru cei ce inteleg ce am scris mai sus e o informatie mai mult decat importanta.

Ceea ce e mai important totusi e ca luna era aproape plina, si foarte luminoasa... lumina ce se prelingea pe fata ei... si dezvaluia cateva fire desprinse dintr-o suvita....

Momentul a fost magic.... din momentul in care lumina i-a atins fata pana peste multe luni, aproape chiar un an... magia nu a disparut.


De ce?

1.De ce doar cateva luni? asta nu mai conteaza


2.De ce nu a disparut?

Asta pentru ca era o persoana cu care imi facea placere sa stau.. sa pierd vremea sau sa port discutii interminabile despre lucruri care chiar ma interesau.

Si stiam asta... stiam asta inainte de acel sarut.

Si.. asta mi-am propus. Sa nu mai ma grabesc in nimic din ceea ce fac... ci sa astept sa vad daca imi va place sau nu acel lucru.. fie ca e vorba de o relatie, fie ca e vorba de orice altceva.




v-am pupat!